Se afișează postările cu eticheta aderarare UE. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta aderarare UE. Afișați toate postările

joi, 12 aprilie 2012

Francois Hollande susţine că Turcia nu va adera la UE în timpul eventualului său mandat de preşedinte

Candidatul socialist la preşedinţia Franţei, Francois Hollande, a declarat miercuri seară că nu va exista o aderare a Turciei la UE în timpul mandatului său de cinci ani, dacă este ales, chiar dacă nu se va opune prin veto continuării negocierilor de aderare.

"Condiţiile nu sunt îndeplinite, iar asta nu se va schimba în următorii cinci ani", a afirmat el pentru postul de televiziune France 2.

În schimb, Francois Hollande nu s-a declarat, spre deosebire de Nicolas Sarkozy, ostil din principiu faţă de eventuala aderare a Turciei.

"Principiul negocierilor există. Jacques Chirac a fost cel care l-a acceptat (...) Negocierea este însă în curs", a subliniat acesta, amintind că trebuie organizat referendum, conform Constituţiei franceze, pentru orice nouă aderare la UE.

Procesul de negocieri între Ankara şi UE stagnează, doar 13 dintre cele 35 de capitole fiind abordate în procesul de negociere început în 2005.

Numeroase capitole sunt blocate din cauza refuzului Ankarei de a aplica uniunea vamală cu partea greacă a insulei divizate a Ciprului, membră a UE din 2004, pe care Turcia nu o recunoaşte.

Austria, Franţa şi Germania sunt de asemenea reticente la o aderare deplină şi susţin ideea unui parteneriat.

Ştire preluată de la: Mediafax

miercuri, 4 aprilie 2012

Ministrul turc al Afacerilor Europene: Nevoia Turciei de aderare la UE scade pe zi ce trece

Ministrul turc al Afacerilor Europene, Egemen Bagiş, a afirmat miercuri că nevoia Turciei de aderare la UE scade pe zi ce trece şi a apreciat că nu sunt state membre care se opun accederii acestei ţări la spaţiul european, ci politicieni aflaţi în campanie electorală.

"Nu pot să spun că în UE există vreo ţară care să poată împiedica Turcia să adere la Uniune, există numai oameni politici şi mai ştim foarte bine că scopul acestor oameni politici nu are legătură nici cu UE, nici cu ţara lor, ci este direct legat de o perioadă de campanie electorală. Turcia a manifestat multă răbdare şi a aşteptat 45 de ani pentru a începe negocierile în vederea aderării. Nevoia Turciei de aderare la UE scade cu fiecare zi care trece, în timp ce nevoia UE legată de Turcia creşte cu fiecare zi ce trece. Românii au un proverb foarte frumos care spune: 'Nu mor caii când vor câinii'", a spus Egemen Bagiş, care este şi negociator-şef al Turciei cu Uniunea Europeană.

El a susţinut că în spatele acestor afirmaţii se află cifre pragmatice.

"Una dintre problemele de azi cu care se confruntă UE este criza economică. Turcia a demonstrat că este una dintre cele mai dinamice economii cu o creştere de 8,9% anul acesta şi 8,5% anul trecut. O altă problemă a UE este problema energetică, iar Turcia dispune de 70% din resursele energetice. O altă problemă a UE este îmbătrânirea populaţiei, iar Turcia dispune de o populaţie tânără şi dinamică, media de vârstă fiind de 28 de ani. UE se confruntă în continuare cu diverse probleme precum terorismul, dorinţa de autonomie a anumitor regiuni, în timp ce Turcia dispune de armată deosebit de puternică şi de bine pregătită", a afirmat oficialul turc.

El a subliniat că Turcia este de partea soluţionării pacifiste a problemelor, întrebat dacă evenimentele din Siria ar putea fi o piedică pentru aderarea la UE.

"Trăim într-o lume în care evenimentele pot influenţa şi pe alţii, dar în concepţia noastră dacă arde casa vecinului atunci trebuie să intervii pentru că poate să-ţi ardă şi ţie casa. Suntem de partea soluţiilor pacifiste care duc la rezolvarea problemelor. Iată de ce vrem să intrăm în UE", a spus ministrul turc.

Pe de altă parte, Egemen Bagiş s-a arătat nemulţumit de faptul că, deşi Turcia este membră a uniunii vamale, cetăţenii săi au nevoie de viză şi fiind candidată la UE în ultimii cinci ani nu a fost invitată la nicio reuniune la nivel înalt al acesteia.

El este nemulţumit şi de faptul că în cazul aderării Turciei se aduce în discuţie problema cipriotă, însă aceasta nu a reprezentat o problemă pentru aderarea Ciprului la UE.

Ministrul turc al Afacerilor Europene a făcut aceste declaraţii cu ocazia semnării, împreună cu omologul său român, Leonard Orban, a memorandumului de înţelegere româno-turc în domeniul afacerilor europene.

Știre preluată de la: Agerpres

vineri, 2 martie 2012

UE acordă Serbiei statutul de candidat

Statele Uniunii Europene au decis să acorde Serbiei "statutul de candidat" la aderarea la UE, arată un proiect de declaraţie comună al şefilor de stat şi al guvernelor celor 27 de state reunite joi seară la Bruxelles.

"Consiliul European a acordat statutul de candidat Serbiei", arată acest text redactat la începutul acestei seri, ceea ce înseamnă cu acord a fost atins în unanimitate de către statele membre UE.

Preşedintele român Traian Băsescu a renunţat joi, să se opună acordării acestui statut Belgradului, îndepărtând astfel ultimul obstacol pentru acestă etapă importantă în vederea aderării Serbiei. Bucureştiul era preocupat de respectarea drepturilor minorităţilor române din Serbia, dar în final a obţinut garanţii în această privinţă.

După acordarea acestui statut, este încă necesar ca Serbia, ce bate la uşa UE de peste doi ani, să înceapă negocierile de aderare ceea ce nu va fi doar o formalitate. În cel mai bun caz, Belgradul se poate aştepta să se alăture Uniunii la sfârşitul acestui deceniu.

Toate statele UE consideră în prezent că Serbia a îndeplinit ultimele condiţii impuse pentru obţinerea statutului de candidat, inclusiv o îmbunătăţire a relaţiilor cu Kosovo care va putea participa ca atare la reuniunile din Balcani privind chestiuni regionale.

Știre preluată de la: Mediafax

miercuri, 15 februarie 2012

UE și SUA încheie un parteneriat în domeniul comerțului cu produse ecologice

Uniunea Europeană (UE) și Statele Unite au anunțat că, începând cu 1 iunie 2012, produsele ecologice certificate în UE sau în SUA pot fi comercializate drept produse ecologice în oricare dintre aceste două regiuni.

Scrisorile oficiale de instituire a parteneriatului au fost semnate la 15 februarie 2012 în Germania, la Nürnberg, de Dacian Cioloș, comisarul european pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală, Kathleen Merrigan, secretar-adjunct în Ministerul agriculturii din SUA și ambasadorul Isi Siddiqui, negociatorul-șef pentru agricultură din cadrul reprezentanței comerciale a SUA. Ceremonia de semnare a avut loc la Târgul mondial de produse ecologice BioFach, cea mai mare manifestare de acest fel din întreaga lume.

Acordul are o dublă valoare adăugată. Pe de o parte, agricultorii și producătorii de alimente ecologice vor avea acces mai ușor, cu mai puțină birocrație și mai puține costuri, la piețele din SUA și din UE, ceea ce va duce la consolidarea competitivității acestui sector. În plus, crește nivelul transparenței standardelor aplicabile produselor ecologice și gradul de încredere a consumatorilor, precum și capacitatea lor de a recunoaște alimentele și produsele noastre ecologice” a afirmat Comisarul European pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală, Dacian Cioloș. „Acest parteneriat reprezintă un important pas înainte, care conferă o nouă dimensiune relațiilor de cooperare dintre UE și SUA în domeniul comerțului cu produse agricole.”

Acest parteneriat stabilește legături între fermierii și companiile de pe ambele maluri ale Atlanticului care activează în sectorul produselor ecologice, deschizând o gamă largă de oportunități de piață” a afirmat secretarul-adjunct în Ministerul agriculturii din SUA, Kathleen Merrigan. „Este o victorie pentru economia americană și pentru strategia de ocupare a forței de muncă promovată de președintele Obama. Acest parteneriat va deschide noi piețe pentru fermierii și crescătorii de animale americani, va crea mai multe oportunități pentru întreprinderile mici și va îmbunătăți oferta de locuri de muncă pentru cetățenii americani care activează în sectoare precum ambalarea, transportul și comercializarea produselor ecologice.

Anterior, cultivatorii și companiile care doreau să comercializeze produse de ambele părți ale Atlanticului trebuiau să obțină certificate de conformitate ținând seama de două standarde diferite, ceea ce presupunea dublarea taxelor, a controalelor și a demersurilor birocratice. Acest parteneriat elimină bariere importante, în special pentru producătorii mici și mijlocii din sectorul produselor ecologice. Toate produsele care îndeplinesc condițiile parteneriatului pot fi comercializate și etichetate ca alimente, carne, cereale sau vin ecologic certificat.

În total, sectorul produselor ecologice din Statele Unite și din Uniunea Europeană valorează împreună aproximativ 40 miliarde euro, cifră care se amplifică de la an la an.

vineri, 3 februarie 2012

Tratatul care stabileşte crearea Mecanismului European de Stabilitate a fost semnat oficial

Tratatul care stabileşte un zid de protecţie permanent pentru zona euro, Mecanismul European de Stabilitate (MES), a fost semnat oficial joi, a anunţat preşedintele Uniunii Europene, Herman Van Rompuy, într-un comunicat, informează AFP.

Statele din zona euro au căzut de acord asupra textului la summitul european de la 30 ianuarie.

“Salut semnarea, astăzi, a tratatului” de creare a MES, a scris Van Rompuy, subliniind că “acest mecanism permanent anticriză va contribui la îmbunătăţirea încrederii şi la asigurarea solidarităţii şi a stabilităţii financiare ale zonei euro”.

"Obiectivul este ca (MES) să intre în vigoare în iulie 2012, cu un an mai devreme decât era prevăzut iniţial", reaminteşte Van Rompuy.

Aceste mecanism, care 'creează un zid de protecţie permanent, cu un larg evantai de unelte şi o bază financiară solidă', va fi 'o instituţie financiară internaţională al cărei sediu va fi la Luxemburg', cu o capacitate iniţială de împrumut de maximum 500 de miliarde de euro, se mai arată în comunicat.

MES va funcţiona până în vara lui 2013 în paralel cu predecesorul său, Instrumentul European de Stabilitate Financiară (FESF). În virtutea regulilor actuale, anvelopa cumulată a celor două fonduri nu trebuie să depăşească 500 de miliarde de euro, însă acest subiect va fi din nou dezbătut la summitul european de la 1 şi 2 martie.

Știre preluată de la: Agerpres

joi, 2 februarie 2012

Barosso: Putem conta pe țara lui Mircea Eliade și a lui Constantin Brâncuși, a lui Eugen Ionescu și a lui Emil Cioran

Uniunea Europeană (UE) poate conta pe România și pe cetățenii ei, astfel încât să fie posibilă apariția, la sfârșitul crizei actuale, a unei Uniuni Europene regenerate, a declarat, joi, președintele Comisiei Europene (CE), Jose Manuel Barroso, în mesajul transmis cu ocazia conferinței „România în UE. Cinci ani de la aderare”.

„Sunt convins că împreună vom reuși să ducem cu bine la capăt o nouă aventură europeană, cea a apariției, la finalul crizei actuale, a unei Uniuni Europene regenerate, perfect adaptată provocărilor de astăzi și de mâine, rămânând, în același timp, ancorată cu fermitate în valorile și principiile sale fondatoare (...) Sunt convins că putem conta pe țara lui Mircea Eliade și a lui Constantin Brâncuși, a lui Eugen Ionescu și a lui Emil Cioran”, a spus Jose Manuel Barroso.

Potrivit acestuia, pentru România, calea către aderarea la UE și aderarea în sine s-au dovedit în mod egal foarte constructive și au fost însoțite de ample reforme, care au contribuit la modernizarea țării li de care au beneficiat cetățenii români.

“În Uniune, eșecul unuia dintre noi în a respecta valorile, principiile, interesele noastre comune poate conduce la un eșec colectiv. În realitate, cine spune Uniunea Europeană spune responsabilitate partajată și solidaritate”, a spus Jose Manuel Barroso.

Președintele CE a adăugat că în mijlocul acestei grave crize este timpul pentru Europa să se adapteze la noul mediu, să investească într-un viitor mai bun, pentru generațiile care vor veni.