Se afișează postările cu eticheta voluntariat. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta voluntariat. Afișați toate postările

luni, 5 decembrie 2011

Voluntari pentru Moș Nicolae

Asociaţia Eurocentrica şi TVR3 au împărţit daruri, constând în pachete cu alimente, duminică, 4 decembrie, la Centrul de Îngrijire şi Asistenţă nr.2 din Bucureşti.

Acţiunea, intitulată “Cântec şi Poveste”, s-a bucurat de sprijinul doamnei Floarea Calotă, care s-a oferit să aducă, prin cântece sale, un strop de bucurie celor 65 de bătrâni şi bolnavi de la Centru. Totodată, alături de Eurocentrica a fost prezentă și vedeta TVR 3, Teodora Drăgoi.

“Fiecare poate să aducă bucurie în viaţa celor mai puţin norocoşi dintre noi. Suntem recunoscători pentru că am reuşit să ducem la bun sfârşit acţiunea de azi şi vrem să mulţumim partenerilor noştri pentru sprijin”, a declarat Eugen Stancu, director executiv Asociaţia Eurocentrica.

Darurile oferite de către Asociaţia Eurocentrica au fost realizate cu sprijinul Initial Advisory, Angst şi Danone. Acţiunea urmează să fie difuzată în cadrul emisiunii “Cântec şi Poveste”, marţi, 13 decembrie,la TVR3, începând cu ora 20.00.

Reamintim că, la nivel european, anul 2011 a fost declarat Anul European al Voluntariatului. În acest context, alături de simbolistica legată de sărbătorile de iarnă, acțiunea Asociației Eurocentrica se înscrie în spiritul european de încurajare a voluntariatului.

miercuri, 21 septembrie 2011

Comisia Europeană propune crearea unui Corp voluntar european de ajutor umanitar

Comisia Europeană propune o serie de măsuri care vor contribui la stimularea activităţilor de voluntariat în Uniunea Europeană (UE), printre care şi crearea unui Corp voluntar european de ajutor umanitar şi elaborarea unui „paşaport european al competenţelor”.

Comisia a propus crearea unui Corp voluntar european de ajutor umanitar până în 2012. Sunt deja în curs pregătirile pentru un cadru de asistenţă din partea voluntarilor europeni în contextul acţiunilor de ajutor umanitar ale Uniunii Europene.

În plus, prin elaborarea unui „paşaport european al competenţelor”, Comisia acţionează de asemenea în direcţia creşterii gradului de recunoaştere a competenţelor care au fost dobândite prin activităţi de voluntariat. Astfel, se va asigura recunoaşterea calificărilor profesionale la nivel transfrontalier, iar cetăţenii vor avea posibilitatea de a păstra o evidenţă a capacităţilor şi a competenţelor dobândite prin intermediul voluntariatului. Paşaportul se va baza pe actualul Europass (CV-ul european online), pentru a permite înregistrarea competenţelor într-un mod transparent şi comparabil.

„În Uniunea Europeană există în prezent 100 de milioane de voluntari care contribuie la ameliorarea condiţiilor de viaţă din Europa şi din lume. Anul european al voluntariatului 2011 pune în valoare realizările acestora, promovează voluntariatul în rândul cetăţenilor şi sprijină voluntarii şi organizaţiile de voluntariat pentru a obţine rezultate şi mai bune”, a declarat Viviane Reding, vicepreşedinte al Comisiei Europene şi comisar pentru justiţie, drepturi fundamentale şi cetăţenie.

Activităţile de voluntariat contribuie în mod direct la obiectivele fundamentale ale politicilor UE, cum ar fi incluziunea socială, ocuparea forţei de muncă, educaţia, dezvoltarea competenţelor şi promovarea cetăţeniei. Cu toate acestea, nu există un cadru juridic clar pentru activităţile de voluntariat, iar competenţele pe care le dobândesc voluntarii sunt adesea insuficient recunoscute. Comisia se angajează să elimine aceste obstacole din calea voluntariatului, în special la nivel transfrontalier.

De asemenea, Comisia a schiţat unele modalităţi concrete prin care statele membre pot utiliza mai bine potenţialul voluntariatului şi le invită pe acestea să iniţieze programe naţionale pentru promovarea voluntariatului transfrontalier.

Sursa: Reprezentanţa Comisiei