Se afișează postările cu eticheta justitie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta justitie. Afișați toate postările

luni, 11 iunie 2012

Consiliul UE a aprobat propunerea de simplificare a procedurilor referitoare la succesiunile internţionale

Propunerea Comisiei Europene (CE) de simplificare a procedurilor în ce priveşte succesiunile internaționale a primit aprobarea finală a Consiliului Miniștrilor de Justiție ai UE.

Propunerile Comisiei Europene vor reduce sarcina juridică în situațiile în care, de exemplu, un membru al familiei care deține bunuri în altă țară UE decedează. După publicarea propunerilor în Jurnalul Oficial al UE, care va avea loc cel mai probabil în următoarele săptămâni, statele membre vor avea la dispoziție 3 ani pentru a-şi alinia legislația națională la noile norme UE în materie de succesiuni.

Decizia va duce la o simplificare substanțială a procedurilor de dezbatere a succesiunilor internaționale, prin furnizarea unui criteriu unic care să permită stabilirea atât a competenței judiciare, cât și a legii aplicabile în cazul unei succesiuni transfrontaliere: este vorba despre locul reședinței obișnuite a defunctului. Va permite, de asemenea, cetățenilor să își planifice din timp succesiunea, în condiții de deplină securitate juridică. De asemenea, aprobarea pregătește contextul pentru introducerea unui certificat european de moștenitor, care va permite persoanelor să dovedească statutul de moștenitor sau de administrator al unei succesiuni, fără ca, pe teritoriul UE, să fie necesare alte formalități. Aceasta va constitui un progres considerabil față de situația actuală, în care persoanele se confruntă uneori cu mari dificultăți în exercitarea drepturilor lor. Rezultatul va fi accelerarea procedurilor și reducerea costurilor acestora.

La 14 octombrie 2009, Comisia a propus un regulament privind simplificarea procedurilor de dezbatere a succesiunilor internaționale. Regulamentul respectiv prevede un criteriu unic de stabilire atât a autorităților competente, cât și a legii aplicabile în cazul unei succesiuni transfrontaliere: este vorba despre locul reședinței obișnuite a defunctului. Cetățenii care își au domiciliul în străinătate vor putea, cu toate acestea, să opteze pentru varianta ca succesiunea lor, în totalitatea sa, să facă obiectul legii corespunzătoare cetățeniei acestora.

Sursa: Reprezentanţa Comisiei

marți, 3 aprilie 2012

Gunther Krichbaum: Progresele României vor influenţa rezultatul în cadrul MCV şi al raportului CE

Preşedintele Comisiei pentru Afaceri Europene din Bundestag, Gunther Krichbaum, a declarat, luni, în cadrul unei întâlniri cu ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, că progresele României în domeniul justiţiei vor influenţa rezultatul în cadrul MCV şi al următorului raport al CE.

Ministrul Cătălin Predoiu s-a întâlnit cu preşedintele Comisiei pentru Afaceri Europene din Bundestag, Gunther Krichbaum, cei doi oficiali abordând progresele înregistrate de România în ceea ce priveşte reforma Justiţiei şi lupta împotriva corupţiei în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV), în perspectiva viitorului raport de ţară al Comisiei Europene, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Justiţiei.

Oficialul german a apreciat evoluţiile înregistrate în cadrul reformei sistemului judiciar.

"Mă bucur să aflu că România a înregistrat progrese remarcabile în domeniul Justiţiei şi în lupta împotriva corupţiei. Aceste progrese, precum şi Noua Strategie Anticorupţie promovată de ministrul Cătălin Predoiu reprezintă un semnal pozitiv care, cu siguranţă, va influenţa rezultatul în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare şi al următorului raport al Comisiei Europene. Consecinţele pozitive ale acestor progrese se vor reflecta, pe de o parte, asupra societăţii civile, iar pe de altă parte asupra investitorilor străini, securitatea fiind unul dintre aspectele cel mai des invocate de companiile germane atunci când se referă la condiţii prielnice pentru investiţii directe în România. Germania va sprijini în continuare cooperarea cu România în domeniul Justiţiei", a declarat Gunther Krichbaum în cadrul întâlnirii.

http://content.ad20.net/Storage/0_0/blank.gifPotrivit ministrului Justiţiei, cooperarea cu Germania reprezintă un factor cheie al reformei şi un important aspect al cooperării în domeniul Justiţiei.

"Ne aflăm într-un stadiu ireversibil al reformelor şi avem obligaţia de a continua pe acest drum, nu numai pentru un viitor mai bun, dar şi pentru eforturile conjugate din ultimii ani în sistemul judiciar, Parlament, Guvern şi societate civilă. Este un lucru pozitiv faptul că astăzi, în Senat, atât Coaliţia, cât şi Opoziţia au votat împreună în favoarea măsurilor necesare pentru respectarea angajamentelor României în cadrul MCV", a declarat Cătălin Predoiu.

Știre preluată de la: Mediafax

miercuri, 8 februarie 2012

CE prezintă raportul intermediar din cadrul MCV pentru România

Comisia Europeană prezintă, miercuri la Bruxelles, rapoartele intermediare elaborate în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV), instituit la aderarea României şi a Bulgariei la UE pentru a monitoriza reformele în justiţie şi eforturile de combatere a corupţiei.

Documentul este al 10-lea raport din cadrul MCV, dacă se iau în calcul şi rapoartele anuale elaborate de obicei la finalul lunii iulie, şi al cincilea raport de etapă. Potrivit proiectului raportului, Agenţia Naţională de Integritate (ANI) şi Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) continuă să avanseze într-o serie de cazuri importante, iar pregătirile pentru implementarea codului penal şi codului de procedură penală trebuie să fie accelerate în domenii ca recrutarea şi reechilibrarea resurselor între instanţe. Documentul reţine faptul că ANI a continuat să înregistreze rezultate pozitive în ultimele luni, bugetul instituţiei a fost majorat, iar agenţia a atras fonduri UE substanţiale pentru ameliorarea sistemului informaţional şi procedurilor.

O concluzie a documentului este aceea că parcursul bun al ANI a continuat în ultimele luni, dar potenţialul efect disuasiv al cazurilor ANI este afectat de amânări şi de lipsa de consistenţă în urmărirea judiciară şi administrativă a cazurilor respective.

Pe de altă parte, executivul UE consideră că tratarea cazurilor amânate trebuie să fie urmată de măsuri suplimentare pentru a garanta că deciziile în cazurile de corupţie la nivel înalt descurajează ilegalităţile. Reacţiile favorabile la proiectul Strategiei naţionale anticorupţie ''trebuie să fie susţinute de o confirmare clară de către clasa politică, pentru a maximiza'' eficienţa acestei strategii.

În vara acestui an, Comisia va face o evaluare cuprinzătoare privind progresele României în cadrul MCV, la cinci ani de la aderarea la Uniunea Europeană. Mecanismul de Cooperare şi Verificare cuprinde patru condiţionalităţi (benchmarks) în cazul României - existenţa unui sistem judecătoresc funcţional, o agenţie de integritate eficientă, combaterea corupţiei la nivel înalt, lupta contra corupţiei la nivel local - şi şase în cazul Bulgariei, unde una dintre condiţionalităţi vizează şi combaterea eficientă a criminalităţii organizate.

Știre preluată de la: Agerpres

marți, 7 februarie 2012

CE: Raportul pe tema justiţiei va fi adoptat miercuri. Situaţia politică internă nu are impact

Raportul Comisiei Europene (CE) privind MCV va fi adoptat miercuri, a declarat, luni, pentru Mediafax, purtătorul de cuvânt al CE, Mark Gray, adăugând că este un raport tehnic, fără o evaluare politică, iar situaţia internă de la Bucureşti nu va avea impact asupra adoptării acestuia.

"Raportul va fi adoptat miercuri", a declarat Mark Gray.

El a precizat că "evoluţiile politice interne din această dimineaţă nu vor avea impact asupra adoptării".

"Este vorba despre un raport tehnic, care nu conţine o evaluare politică", a reamintit Gray.

CE a impus la data aderării României şi Bulgariei la UE un Mecanism de Cooperare şi Verificare în care a stabilit patru obiective în domeniul justiţiei. Comisia publică anual două rapoarte pe tema MCV - unul intermediar, tehnic, în luna februarie, şi unul final, în iulie, care conţine şi o evaluare politică.

Știre preluată de la: Mediafax

vineri, 20 ianuarie 2012

Curtea de Justiţie UE va amenda cu 0,1% din PIB statele care nu pun deficit structural 0,5% în lege

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene va putea amenda cu până la 0,1% din Produsul Intern Brut (PIB) statele UE care nu vor introduce în constituţie o prevedere privind bugetul echilibrat, potrivit unei variante în lucru a tratatului fiscal pregătit de liderii europeni.

Încheierea unui tratat fiscal a fost agreată de principiu în decembrie de liderii a 26 din cele 27 de state membre, excepţie făcând Marea Britanie.

În cazul României, sancţiunea s-ar ridica la maximum 130 milioane euro dacă se ia în calcul Produsul Intern Brut estimat pentru 2011.

Acordul vizează o disciplină fiscală strictă la nivelul UE, având ca principale obiective stingerea deficitelor bugetare şi aşezarea datoriilor de stat pe o direcţie sustenabilă.

"Pactul fiscal" reprezintă cea mai ambiţioasă încercare a UE de până acum de a restaura încrederea în finanţele publice ale statelor membre, în special cele din zona euro.

Potivit variantei actualizate a tratatului, toate statele care vor semna acordul trebuie să introducă în constituţie sau în legea echivalentă, în termen de un an, o prevedere care să stipuleze clar că deficitul structural al bugetului de stat nu poate depăşi 0,5% din PIB.

În eventualitatea depăşirii acestui prag, trebuie precizate măsuri automate de ajustare, potrivit documentului.

Totodată, dacă un guvern UE va ignora o decizie a Curţii de Justiţie spre introducerea "regulii de aur" în constituţie, statul respectiv va putea fi amendat.

"Dacă Curtea găseşte că partea acuzată nu s-a conformat deciziilor sale, poate impune o amendă sau o penalizare adecvată circumstanţelor, care nu va depăşi 0,1% din Produsul Intern Brut al statului respectiv", se spune în document.

Variantele iniţiale ale tratatului prevedeau că statele membre care nu introduc o astfel de prevedere în constituţie pot fi chemate în instanţă la Curtea de Justiţie a UE.

Conţinutul tratatului va fi dezbătut săptămâna viitoare de miniştrii Finanţelor din UE, care se vor reuni la Bruxelles pentru discuţii pregătitoare înaintea summit-ului UE din 30 ianuarie.

Banii strânşi din amendă ar urma să fie folosiţi pentru consolidarea resurselor de creditare ale Mecanismului European de Stabilitate, fondul permanent de intervenţie al zonei euro, care ar trebui să devină operaţional din luna iulie.

Știre preluată de la: Mediafax

vineri, 18 noiembrie 2011

Institutul European de Drept din Viena îşi începe activitatea

Viviane Reding, vicepreşedinte al Comisiei Europene şi comisar european pentru justiţie al Uniunii Europene, a inaugurat prima reuniune de lucru a Institutului European de Drept.

Înfiinţat în iunie, cu sediul la Viena, institutul are drept obiectiv îmbunătăţirea coerenţei legislative în Europa, oferind consultanţă practică factorilor de decizie politică şi autorităţilor, precum şi dezvoltarea în continuare a dreptului UE. Institutul European de Drept este o organizaţie non-profit independentă, care reuneşte practicieni în domeniul dreptului şi cadre universitare din toată Europa. Institutul va reprezenta o contribuţie importantă la realizarea obiectivului mai amplu al UE, acela de a construi un spaţiu european de drept şi justiţie.

Dreptul european are un impact profund asupra vieţii de zi cu zi a cetăţenilor europeni, asupra întreprinderilor şi structurilor politice şi juridice naţionale din Europa. Cercetarea universitară şi formarea judiciară sunt necesare pentru dezvoltarea şi consolidarea în continuare a tuturor domeniilor din dreptul european – civil, penal sau administrativ.

Institutul va contribui la analizarea dificultăţilor întâmpinate de practicienii în domeniul dreptului, la identificarea unor soluţii posibile care să permită o mai bună punere în aplicare a legislaţiei UE şi la formularea unor propuneri de reformă a legislaţiei UE în toate domeniile. Acesta va constitui totodată un forum pentru schimburi de opinii şi discuţii adresat avocaţilor, cadrelor universitare şi practicienilor în domeniu.

Iniţiativa înfiinţării unui Institut European de Drept – promovată de către Comisie în planul său de acţiune privind crearea unui spaţiu al libertăţii, securităţii şi justiţiei pentru cetăţenii europeni– se inspiră din modelul oferit de American Law Institute, un organism neguvernamental care a jucat un rol decisiv în crearea unui „Uniform Commercial Code”, care facilitează vânzările şi alte tranzacţii comerciale în cele 50 de state ale SUA.

Institutul a decis să îşi organizeze prima reuniune de lucru pentru a discuta legislaţia europeană comună opţională în materie de vânzări, la care întreprinderile şi consumatorii pot recurge atunci când vând şi fac cumpărături online în UE.

Sursa: Reprezentanța Comisiei