Se afișează postările cu eticheta investitii. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta investitii. Afișați toate postările

miercuri, 25 ianuarie 2012

Investiţiile străine în UE au crescut anul trecut mult mai rapid comparativ cu media mondială

Investiţiile străine directe în Uniunea Europeană (UE) au crescut cu 32% anul trecut, la 414,4 miliarde de dolari, de două ori mai rapid comparativ cu avansul la nivel global, de 17%, la 1.508 miliarde de dolari, potrivit datelor UNCTAD.

În 2010, investiţiile străine directe la nivel global s-au situat la 1.290 miliarde de dolari, iar în UE la 314 miliarde de dolari, se arată într-un raport al UNCTAD (Conferinţa ONU pentru Comerţ şi Dezvoltare).

Înainte de declanşarea crizei, în 2007, investiţiile străine directe la nivel global au atins aproape 2.000 de miliarde de dolari.

Economiile dezvoltate, în rândul cărora sunt incluse şi state UE, au înregistrat, de asemenea, un ritm de creştere peste cel mondial, de 18,5%, la 753,2 miliarde de dolari.

Creşterea în economiile dezvoltate a fost susţinută, în mare parte, de fuziuni şi achiziţii transfrontaliere, şi nu de investiţii în active productive prin proiecte greenfield. În plus, o mare parte din fuziunile şi achiziţiile din ţările dezvoltate au fost determinate de restructurări şi concentrarea pe operaţiunile de bază, mai ales în Europa, se arată în raport.

Ţările cu economii în curs de dezvoltare au consemnat un avans mai redus decât cel global, de doar 13,7%, la 664 miliarde de dolari, se arată în raport.

Investiţiile străine directe în proiecte greenfield au scăzut la nivel global cu 3,3%, la 780 miliarde de dolari anul trecut. Economiile dezvoltate au avut un declin de 12,7%, la 230 miliarde de dolari, iar cele în dezvoltare o creştere de 1,3%, la 498 miliarde de dolari.

Pentru anul acesta, UNCTAD estimează un avans moderat al investiţiilor străine directe în economia mondială, la 1.600 miliarde de dolari, însă trendul de declin înregistrat în ultimul triemstru al anului trecut indică menţinerea unor riscuri şi incertitudini.

Știre preluată de la: Mediafax

joi, 25 august 2011

MECMA: Cererile de finanţare UE a investiţiilor depăşesc de 3,4 ori bugetul alocat

Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri (MECMA) a primit peste 160 de cereri de finanţare UE pentru cel de al treilea apel de proiecte destinat “Investiţiilor productive în întreprinderile mari”, fiind solicitate fonduri nerambursabile de circa 1,35 miliarde lei.

Astfel, în cadrul acestui apel, au fost depuse un număr de 163 de cereri de finanţare. Valoarea totală a proiectelor depuse este de 3.398.933.200 lei, valoarea finanţării nerambursabile totale solicitate fiind de 1.356.479.389 lei (depăşind de circa 3,4 ori bugetul alocat). Bugetul acestui apel este de 400 milioane lei, buget stabilit în cadrul Comitetului de Monitorizare al POS CCE din octombrie 2010.

Valoarea maximă admisă a unei finanţări nerambursabile este de 20 milioane de lei.

Evaluarea cererilor de finanţare, care se va desfăşura în perioada următoare, implică trei etape: verificarea conformităţii administrative, verificarea eligibilităţii proiectelor şi solicitanţilor şi evaluarea tehnico – financiară.

Verificarea conformităţii administrative va fi efectuată de către personalul cu atribuţii în acest sens din cadrul Autorităţii de Management, verificarea eligibilităţii şi evaluarea tehnico – financiară fiind efectuate cu sprijinul unor experţi evaluatori externi, angajaţi în baza unui contract de asistenţă tehnică.

Sursa: Ministerul Economiei Comerţului şi Mediului de Afaceri (MECMA)