Se afișează postările cu eticheta Ciolos. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Ciolos. Afișați toate postările

miercuri, 6 iulie 2011

Dacian Cioloş: Riscul suspendării plăţilor pentru agricultură nu există

Riscul suspendării plăţilor pentru agricultură sau dezvoltare rurală nu există, a declarat, miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă, Dacian Cioloş, comisarul european pentru Agricultură şi dezvoltare rurală.

“A existat acest risc anul trecut, pentru plăţile directe, dar s-a solicitat României un program de acţiuni, mai ales în ceea ce priveşte sistemul de verificare al parcelelor. Acest program a fost pus in aplicare, Comisia urmareste acum rezultate corecturile făcute în sistemul de control, dar aşa cum stau lucrurile acum nu avem niciun motiv să ne gândim la a bloca fonduri pentru agricultură sau dezvoltare rurală”, a declarat comisarul european pentru Agricultură şi dezvoltare rurală, Dacian Cioloş.

În ceea ce priveşte reforma Politicii Agricole Comune (PAC), Dacian Cioloş a precizat că se urmăreşte simplificarea plăţilor pe sufrafaţă, în sensul reducerii la un minim de controale pentru o plată de tip forfetar.

“Această plată pentru fermele mici nu va fi un ajutor social, adică banii nu vor fi daţi indifferent ce se întâmplă cu ei”, a adăugat comisarul european.

Comisia Europeană a adoptat şi prezentat în data de 29 iunie a.c., propunerile sale privind cadrul financiar multianual 2014 – 2020. Pentru perioada 2014-2020, agricultura va beneficia, potrivit proiectului de buget, de fonduri de 371,7 miliarde de euro. Comisia a propus perspectivele bugetare, iar în următorul an vor avea loc discuţii între Parlamentul European şi Consiliul European, iar decizia finală va fi luată de PE şi de Consiliu în codecizie cu Comisia Europeană.

miercuri, 29 iunie 2011

Comisarul european Dacian Cioloş vizitează România în perioada 30 iunie – 6 iulie 2011

Comisarul european pentru agricultură şi dezvoltare rurală, Dacian Cioloş, va efectua o vizită în România, în regiunea Moldovei şi în Bucureşti, în perioada 30 iunie – 6 iulie 2011.

Joi, 30 iunie, la Suceva, comisarul Cioloş va participa la o întâlnire cu producători şi autorităţi locale din sectorul agricol, organizată de preşedintele Consiliul Judeţean Suceva, Gheorghe Flutur.

Duminică şi luni, 3-4 iulie, oficialul european va vizita două firme producătoare de carne şi nutreţuri integrate la Roman şi Războieni. La Iaşi, comisarul Cioloş se va întâlni cu Preşedintele Consiliului Judeţean, Constantin Simirad, cu Primarul Municipiului, Gheorghe Nichita şi cu Prefectul judeţului, Dragomir-Sava Tomaseschi. Dupa ce va participa la inaugurarea unui magazin de produse tradiţionale bucovinene, comisarul Cioloş se va întâlni cu reprezentanţii combinatului de vinificaţie Cotnari cu care va discuta problemele specifice ale sectorului.

Comisarul Cioloş va susţine o conferinţă de presă la Iaşi în data de 4 iulie de la ora 12.00.

Marţi, 5 iulie, la Bucureşti, oficialul european se va întâlni cu Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Valeriu Tabără, şi se va adresa senatorilor şi deputaţilor din Comisiile de Afaceri Europene din Parlamentul României, pe tema provocărilor actuale cu care se confruntă Uniunea Europeană. Pe 6 iulie, comisarul Cioloş va participa la Bucureşti Forum Invest şi va vorbi despre noile provocări ale agriculturii şi rolul politicii agricole comune europene. Miercuri, 6 iulie, de la ora 12.00, comisarul Cioloş va susţine o conferinţă de presă pe tema perspectivelor financiare ale Uniunii Europene 2014-2020, la Reprezentanţa Comisiei Europene.

Sursa: Reprezentanţa Comisiei Europene