joi, 1 martie 2012

Liderii statelor UE se reunesc în cadrul Consiliului European de primăvară

Liderii statelor membre ale Uniunii Europene se reunesc joi seară, în cadrul Consiliului European de primăvară, care se va concentra pe subiectele economice, în special pe măsurile de consolidare a disciplinei fiscal-bugetare şi pe încurajarea creşterii şi a ocupării forţei de muncă.

Liderii 'Celor 27' vor marca încheierea primei faze a 'semestrului european', prin redactarea unor orientări pentru politicile bugetare şi economice ale statelor membre.

Liderul Eurogrupului, premierul luxemburghez Jean-Claude Juncker, va face apoi o scurtă prezentare despre evoluţiile recente din zona euro, după care se va discuta problema acordării statutului de candidat la aderarea la UE pentru Serbia. O recomandare pentru acordarea acestui statut a fost făcută marţi de miniştrii de externe din UE, în cadrul Consiliului Afaceri Generale.

Ultimul subiect al agendei primei zile a Consiliului European este extinderea spaţiului Schengen. Discuţia va avea loc la dineul de lucru al liderilor statelor din UE şi nu constituie o surpriză, întrucât concluziile Consiliului European din decembrie menţionau că în cazul în care nu se va ajunge la o deblocare a situaţiei în dosarul extinderii Schengen (practic o schimbare a poziţiei Olandei, care se opune aderării României şi Bulgariei la Schengen), atunci chestiunea va reveni pe agenda Consiliului European din martie.

În a doua zi a summitului, liderii din 25 de state membre UE (excepţiile sunt Marea Britanie şi Republica Cehă) vor semna Tratatul privind stabilitatea, coordonarea şi guvernanţa în Uniunea Economică şi Monetară. Forma finală a documentului a fost convenită la Consiliul European informal din 30 ianuarie.

Ulterior, vor fi abordate situaţia din Siria şi evoluţiile din vecinătatea sudică a UE, iar preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, va prezenta un scurt bilanţ al recentelor summituri UE-India şi UE-China.

Pe agenda reuniunii la nivel înalt a UE mai figurează pregătirea poziţiilor comune în perspectiva reuniunilor G8 (19-20 mai) şi G20 (18-19 iunie), precum şi a Conferinţei Organizaţiei Naţiunilor Unite privind Dezvoltarea Durabilă "Rio+20" (20-22 iunie).

Știre preluată de la: Agerpres

Niciun comentariu: